George Roca: SUB CRUCEA SUDULUI (2) – Ţara controverselor

Australia este o ţară a controverselor. Am să vă explic de ce. Un ilustru politician de pe malul drept al Dâmboviţei spunea odată că: „Iarna nu-i ca vara!”. Ei bine, avea dreptate, dar… numai dacă se referea la România! În Ţara Cangurului, în ultimii ani, a început să fie iarna ca vara şi… vara ca iarna sau… chiar mixate. La sfârşitul anului 2010, pe continentul australian, controversele climatice se ţin lanţ! Aici, în condiţii normale, ar trebui să fie sezonul estival! Deci, zile toride, plajă, pantaloni scurţi şi o invazie de turişti din emisfera nordică. Din păcate nu-i chiar aşa! Soare şi multă căldură pe coastele oceanului este, dar la munte ninge… chiar dacă suntem în toiul verii; în mijlocul continentului, zona deşertică e din ce în ce mai secetoasă, în sud – pădurile ard cu săptămânile, iar… în nord-est avem parte de inundaţii mai abitir ca pe vremea lui Noe.

Marele Potop Australian

Australienii încearcă totuşi să fie realişti. Ştiu să ţină piept greutăţilor. Nimeni nu îşi pune cenuşă-n cap că inundaţiile recente acoperă o suprafaţă mai mare decât a Franţei şi a Germaniei luate impreună!!! Multe case au dispărut sub ape mai adânci de zece metri. Desigur că majoritatea suferă-n tăcere, le pare rău de cei sinistraţi, caută să-i ajute, tratează fenomenul cu seriozitate. Este declarată starea de dezastru, pagubele sunt peste cinci milarde de dolari australieni sau americani – paritatea în prezent fiind de unu la unu. Oamenii sunt lucizi, gândesc cu optimism la viitor, la refacere… pun mâna, ajută armata sau forţele guvernamentale, pentru a restabili ordinea, pentru a reface legăturile cu civilizaţia şi pentru a se repara ceea ce a fost distrus de ape. Totul prin muncă, înţelegere, credinţă şi patriotism chiar… Au fost deschise diferite puncte de ajutor financiar pentru sinistraţi. Chiar şi copiii îşi donează economiile din pusculiţă. Aşa i-au educat părinţii şi profesorii de la şcoală, să sară şi să-şi ajute semenii aflaţi la greu! De aceea nimeni nu ţipa, nu urlă, nu varsă blesteme pe natură sau pe guvern. Caută să înţeleagă şi să pună umărul la efortul de reabilitare a situaţiei. Australianul este obişnuit cu greul. A trăit, în condiţii precare, într-un mediu geografic diferit de cel de unde îşi lăsase strămoşii, a cucerit locuri noi, s-a adaptat condiţiilor climatice sălbatice, distanţelor enorme, a pornit deseori de la zero şi a răzbit… creând în 200 de ani o societate prosperă şi o ţară respectată de alte naţiuni!

Revenind la Marele Potop Australian, şi îl numesc aşa deoarece – după spusele istoricilor şi a arheologilor – aria potopului biblic se crede că ar fi fost mai mică decât cea a actualului diluviu australian. Desigur că trăind intr-o eră modernă nu mai este nevoie de o Arca a lui Noe, cu toate că şi aici a fost distrusă o mare parte a florei şi faunei locale. Un pericol demn de luat în seamă îl constituie şerpii veninoşi şi crocodilii. Primii s-au instalat în casele părăsite provizoriu, pe care le consideră loc de refugiu. Crocodilii au ieşit din râuri căutând hrană în zonele inundate, unde se infruptă cu animale moarte. Sunt convins ca nu ar ierta nici oamenii care se aventurează prin apele învolburate în cautarea unor chilipiruri, sau furturi de prin proprietăţile abandonate. Mai sunt şi pe-aici hoţi şi profitori de pe urma necazurilor semenilor lor, că deh, oameni suntem! Cei prinşi primesc pedepse grave şi devin dizgraţia societăţii! Oraşe intregi se află sub ape, precum: Theodore, Chinchilla, Rockhampton, Emerald, Fitzroy, Condamine, Saint George, Jericho, Bundaberg, Dalby, Alpha şi altele, multe dintre acestea fiind evacuate în totalitate. Dintre toate oraşele sinistrate cel mai tare îmi pare rău de Theodore! Acesta şi-a primit denumirea ca omagiu adus unui important politician australian de origine română, Eduard Teodorescu (foto), fost premier al statului Quensland în perioada 1919-1925. Dar despre acesta vom discuta în detaliu cu altă ocazie.

Patrie sau matrie?

Să lăsăm puţin necazurile de-o parte şi să vorbim despre lucruri mai vesele. O altă controversă este dominaţia femeilor în viaţa politică şi socială de aici. Circulă printre bărbaţii o glumă precum că Ţara Cangurului a revenit epoca matriarhatului. Am stat şi am analizat amanunţit această teorie şi le dau dreptate. Astfel, şeful statului australian este regina Elisabeta a II-a, reprezentată în Australia printr-un guvernator general, tot o femeie, doamna Quentin Bryce, urmată de primul ministru, doamna Julia Gillard. În parlamentul federal de la Canberra sunt 22 de senatori şi 33 de deputaţi de gen feminin. Premierul statului Queensland este Anna Bligh, premierul statului Noua Galie de Sud (New South Wales) este Kristina Keneally (foto), primarul metropolei Sydney este doamna Clover Moore. O adevărată conducere politică matriarhală fapt pentru care Australia poate fi numită matrie, nu patrie! Asta da democraţie! Unde sunt bărbaţii? La pub, beau bere, joacă cricket, rugby, sau scriu articole despre „Ţara controverselor”! Îmi aduc aminte de o comedie italiană de la începutul anilor ’70 în care se ridiculiza lipsa femeilor în Australia. Titlul filmului „Frumos, onest, emigrat în Australia”. In rolul prinicipal Alberto Sordi. Acolo, în ilara peliculă, din lipsă de femei, barbaţii dansau împreună la balul de sâmbătă seara! Oare cum o fi dansul zilelor noastre, căci numărul femeilor ne-a depăşit de mult…

Sărbători de iarnă în pantaloni scurţi

Deci, după cum a relatat mai sus, clima ne joacă feste. Suntem în plin sezon estival. Pe coastă Pacificului e cald-cald, dar nu sufocant cum sunt verile din Bucureşti. La Sydney, îmbrăcaţi în tricou şi pantaloni scurţi, ne răcorim cu briza aerului condiţionat. La mai puţin de 500 de km distanţă, în staţiunea montană Perisher, pe 20 decembrie 2010, în plină vară australiană a nins! Se schiază vârtos! Temperaturi noaptea între -2 şi -7 grade Celsius! Controvesatele sărbători de iarnă comerciale au început şi la noi – precum în orice societate capitalistă care se respectă – încă de pe la inceputul lunii noiembrie. Brăduţi, brazi şi brădoi de plastic, impopoţonaţi cu beteală multicoloră şi cu cadouri „dummy” îţi atrag atenţia că vine Crăciunul şi că ar fi cazul să bagi mânuţa-n buzunar şi să cumperi niscaiva cadouri pentru cei dragi. Reclame peste reclame, „sale” peste „sale”, ieftiniri de toate felurile, făcute parcă pentru a se armoniza cu portofelul oricărui cumpărător şi… peste tot aceeaşi muzică de sezon difuzată la toate difuzoarele complexelor comerciale, de la „Jingle Bells”-urile preotului-compozitor american James Pierpoint din Boston, la „Stille Nacht”-ul austriacului Franz Xaver Gruber. Până la Crăciunul religios ţi se apleacă de atâtea colinde şi cântecele de iarnă, încât îţi vine să îţi iei câmpii şi să asculţi acasă orice, chiar şi mult detestatele cantate maneliene româneşti!

Vacanţa de Crăciun te intâmpină cu abundenţă şi cu dragostea celor care te inconjoară. Fiecare aussie se întoarce de la supermarket cu câte un ditamai curcan sub braţ, care aruncat în cuptor se transformă intr-o friptură care îţi încântă papilele gustative, cerând cu vehemenţă să fie stropit cu renumitele vinuri australiene… care au întrecut deja faima celor franţuzeşti, sau californiene. De obicei Crăciunul se ţine strict în familie, restaurantele fiind cam goale în această seară. Apoi, zilele următoare până la Anul Nou se fac parties-uri unde îţi inviţi musafirii de suflet, sau eşti invitat de rude sau de prieteni dragi. Tot în pantaloni scurţi! La barbechiu, babechiu, barbeque, sa BBQ! Name it! Se mănâncă mormane de fleici la grătar, de vacă, de porc, de pui, de emu (struţ australian), de canguri şi de crocodili! Şi ne mai intrebăm de ce „ăştia din urmă” sunt supăraţi pe noi şi vor să ne pape şi ei… la rândul lor! (sic!). Berea curge gârlă. În general mărci autohtone: VB (Victoria Bitter), Fosters Lager, Tooheys New, Cascade, Crown Lager, şi alte multe sortimente. Rece sa fie, că deh australienii nu sunt snobi precum alte neamuri mai… ortodoxe! De bronzat la ocean nu prea se înghesuie localnicii noştri. Cred că de frica şi de groaza cancerului de piele. Totuşi plaja e plină de… turişti fraieri care vor să epateze atunci când se vor intoarce pe meleagurile natale din emisfera nordică. Ei, de gustibus et „urmări”-bus non disputandum! În fiecare an mor în Australia peste 1000 de persoane de cancerul pielii arse la soare – melanoma! Credeţi că bronzaţii de la „marea neagră e albastră”, sau cei de la alte mări invecinate sunt scutiţi de acest „cadou” solar!

Anul nou, se sărbătoreşte în cadru festiv, deobicei locuri organizate de guvern, unde se face risipă de artificii şi de sticle de şampanie cărora le sar dopurile. La Sydney sunt organizate cele mai fastuoase serbări ale trecerii dintre ani, cu focuri şi jocuri de artificii lansate de pe Marele Pod, de pe acoperişul Operei House, sau de pe navele aflate în golful adiacent. Totul pentru încântarea ochilor celor prezenţi, a obiectivelor camerelor de luat vederi şi de fotografiat, pentru a demonstra astfel lumii că existăm şi pentru că suntem printre primii care întâmpină noul an care vine.

30 de ani de la moartea lui Lennon

Vă veţi întreba ce legătură are John Lennon cu Australia. Nu ştiu prea multe amănunte… în afară de minunata muzică a bitălşilor care a cucerit inimile atâtor generaţii de ozi. Are însă o legătură cu autorul acestor rânduri. În urmă cu 30 de ani locuiam la New York, la un block distanţă de Dakota Building, locul unde a fost împuşcat marele cântăreţ şi compozitor. 8 decembrie 1980! O seară tristă şi foarte friguroasă. După ce cinasem la un restaurat chinezesc de pe Columbus Ave, mă intorceam zgribulit spre casă. Locuiam în apropiere, pe 73 street West. Mi-a atras atenţia zgomotul făcut de mai multe sirene ale maşinilor de poliţie. Unele ieşeau de pe 72 Street, altele intrau! Ciudat! Curiozitatea m-a îndemnat să mă duc să văd ce se întâmplă. Pe la mijlocul strazii 72 cineva mi-a spus că a fost împuşcat John Lennon. Am alergat într-acolo. Ştiam unde locuieşte. Îl mai întâlnisem de câteva ori prin împrejurimi, sau prin parcul din vecinătate. Se purta ca un om normal, fără excentricităţi. Însoţit mereu de Yoko Ono, îl recunoşteai uşor după ochelarii rotunzi care erau hallmark-ul său.

Deci, sirene, girofaruri, vacarm şi jale… Când am ajuns la aceea poartă a crimei am aflat că pe John îl transportaseră deja spre spital cu o maşină de poliţie iar pe Yoko cu alta. Unii ziceau că ar fi fost răniţi amândoi. N-am putut vedea prea mult deoarece se adunase deja un puhoi de oameni. În intrândul porţii blocului Dakota stătea doi indivizi păziţi de mai mulţi poliţişti. Unul era un portar în uniformă care gestcula tot timpul şi vorbea tare, celălat un tip grăsun, tăcut, cu un cap foarte rotund, zâmbind prosteşte! Aşteptau cu toţii să vină anchetatorii. Lumea era foarte agitată… S-au făcut grupuri-grupuri de discuţii, de prezumpţii şi de scenarii. Nu se ştia încă precis cine fusese ucigaşul… Mai târziu am realizat că era tipul tăcut cu cap rotund, Marc Chapman. Lui i s-au pus cătuşele… şi a fost luat de poliţisti. Nu am stat foarte mult după aceea deoarece mi se făcuse frig şi începuse sa fie mare aglomeraţie! John Lennon în schimb plecase de tot… Odihnească-se în pace! Nu l-am uitat nici după trei decenii de la dispariţie! Următorul weekend am participat la un miting în Central Park, alături de peste o jumătate de milion de oameni. Era un miting dedicat memoriei celui dispărut, un miting pentru pace, pentru armonie şi înţelegere. Având în ochi lacrimi îngheţate din cauza frigului de-afara cântam cu toţii: „Imagine there’s no countries/ It isn’t hard to do/ Nothing to kill or die for/ And no religon too/ Imagine all the people/ Living life in peace…/”. Mică-i lumea Doamne, chiar văzută de aici de la antipozi!

(George ROCA, Sydney, Australia, 6 ianuarie 2011)

Posted in Uncategorized | Leave a comment

George Roca: SUB CRUCEA SUDULUI (1) – Ţara norocoasă

„The lucky country”, aşa îi spun localnicii Australiei… adică „ţara norocoasă”! După aproape 30 de ani de şedere pe aceste meleaguri îndepărtate, deseori mi-am dat seama ca au dreptate. Majoritatea emigranţilor sosiţi aici doar cu o bocceluţă s-au bucurat de oportunităţile oferite de noua patrie, unde prin muncă şi integrare au ajuns să aibă o viaţă prosperă, desigur cu mult mai bună decât cea pe care au avut-o pe meleagurile de unde veneau. Mulţi dintre cei care au călcat pe acest pământ „nou”, realizând la ce distanţă este situat acesta de ţinuturile natale, cuprinşi de sentimentalism şi-au spus în gând că după o perioadă de şedere şi de „făcut banii” se vor reîntoarce acolo de unde au venit… Totuşi, marea majoritate au rămas aici până la moarte, iar dacă unii mai tenace, cuprinşi de nostalgie şi dragoste de tărâmurile strămoşeşti, au încercat să se reîntoarcă „definitiv” la vechea vatră, nu au putut să se reacomodeze şi după o scurtă perioadă de zbucium… au făcut eforturi să revină în Ţara Norocoasă! De fapt această boală am putea-o numi „emigritis”. Fenomenul este foarte complex şi uneori greu de înţeles. Desigur, acesta nu este lipsit de suferinţă, durere sufletească, ambiguitate şi chiar diminuarea identităţii naţionale. Totuşi vibraţiile pozitive pe care le oferă continentul de la Antipozi sunt ca acel sunet suav de theremin pe care odată ascultat nu-l poţi uita, asemuindu-l cu „capcana” întinsă de cântecului sirenelor.  

Australia are suflet, trăieşte din plin, îşi iubeşte naţionalii, îi răsfaţă şi le oferă oportuntăţile unei vieţi decente. Departe de „lumea dezlănţuită”, fără să fi avut războaie locale sau animozităţi teritoriale şi etnice, oamenii gândesc mai curat, poate chiar mai naiv decât mulţi din alte locuri declarate „fierbinţi”! Nu vorbesc niciodată urât de o altă naţie… Desigur că mai fac glume inocente folosind demonime prin care îi numesc pe americani „yankies”, pe francezi „froggies” (broscuţe!), pe englezi „pommies” (abrevierea „pome” derivând pare-se de la „Prisoner of Mother England”), pe neo-zeelandezi „kiwies” (după faimoasa pasăre kiwi)… Engleza australianului de rând conţine o mulţime de elemente argotice, majoritatea aduse de strămoşii exilaţi aici de pe malul Tamisei sau din East End-ul londonez, elemente şi accente în vorbire care au asociaţii lingvistice cu limbajul cockney. Astfel, ajungând într-o localitate de provincie poţi fi întâmpinat cu o frază de salut pe care nu o pot înţelege nici cei buni vorbitori ai englezei literare care nu aparţin acestor locuri: „G’day mate, howsit hangin’? Bewdy Bonza love. Goin down the pier in me thongs to perv at the Sheilas!”. (Hello my good fellow. How are you feeling today? Everything is going exceedingly well my dear friend. I am going to the boardwalk wearing my sandals to look/ogle at the beautiful ladies of leisure!”) adică într-o traducere mai colorată pe româneşte ar fi „Salutare dragă amice! Cum o mai duci cu sănătatea? La mine toate merg la superlativ. Mă duc pe faleză, la o plimbare legeră în şlapi, pentru a admira reprezentantele sexului frumos”. Pentru „la revedere” se foloseşte „hooroo”, adică „goodbye” mai pe înţelesul anglofililor…

Un australian get-beget se declară „fair-dinkum” (original) sau „true-blue” (adevărat), dar la general se alintă cu drăgălăşenie cu diminutivul „aussie”, sau „ozzie”! Tasmanienii sunt numiţi „tassies” chiar şi la ştiri sau la emisiunile sportive de la televizor! Inclusiv politicienii, pentru a părea mai populari, folosesc un limbaj apropiat de cel al australianului „de provincie” chiar dacă majoritatea şi-ai facut studiile la cele mai de seamă universităţi din lume. Australia şi Noua Zeelandă, în jargonul „aussie” sunt numite „Down Under”, adica „ţara de la… dedesubtul cel mai de jos” făcându-se referire la aşezarea geografică a acestor ţări pe harta globului pământesc. Australianul foloseşte foarte multe diminutive în vorbirea de zi cu zi! Astfel motocicliştii sunt porecliţi „bikies”, biscuiţii „bikkies”, micul dejun „brekkie”, şoferii de taxi „cabbies”, poştaşii „posties”, ecologiştii „greenies”, bomboanele „lollies”, ţănţarii „mozzies”… Persiflant, unele grupuri sociale sunt categorisite ilar precum „bogans” – cu referire la cei care stau toată ziua în cârciumă şi beau bere, „bludgers” leneşi sau cei care nu vor să muncească, „yobbos” – aşa-zisa clasă muncitoare neevoluată, „yuppies” – tinerii snobi ai clasei de mijloc sau „baieţii de bani-gata”, „wuppies” pensionarii încă activi… Mai întâlnim pe aici şi „mobies” sau „dobies” (Mum/Dad Older, Baby Younger), adică cei care au devenit părinţi la bătrâneţe, „limers” (Less Income More Excitement) – mai puţin venit, dar mai multă distracţie, „hanks” (Health an Nature Keepers) – naturişti.     

Australianul tradiţional îl recunoşti de la o poştă. Salută când trece pe lângă tine! Indiferent de vârstă se îmbracă specific, cu ciorapi trei sferturi şi pantaloni scurţi. Deseori este încălţat cu bocanci, iar pe cap poartă faimoasa pălărie numită akubra! În oraşe îl întâlneşti frecvent prin aeroporturi, gări sau locuri publice pe unde lucrează. Cel din provincie este şi mai  simpatic! Foarte vorbăreţ, adoptând un limbaj colorat, folosind o voce de cap, este oricând pus pe glume, sau pe „mişto”, fără să aibă intenţia să te jignească… Poartă o akubră decolorată de soare de borul căreia atârnă bile înşirate pe sforicele… având menirea să alunge, prin mişcări bruşte ale capului, sâcâitoarele muşte care se găsesc vara din abundenţă peste tot datorită multitudinii de animale domestice!!! De fapt chiar „salutul traditional australian” este luat în derâdere fiind reprezentat sub forma datului din mâini pentru a alunga muştele de pe faţă! Aici nimeni nu se supără sau simte jignit dacă faci o glumă de genul acesta! Inclusiv celebrul comentator american Bryant Gumbell de la CNN, a hiperbolizat „salutul australian” într-una din transmisiunile pe care le-a făcut la Olimpiada din 2000 de la Sydney.

Aborigenii sunt cei mai vechi locuitori ai acestor teritorii. Se estimează că sunt aici de mai bine de peste 30.000 de ani. Guvernul duce o muncă asiduă pentru emanciparea lor şi pentru intergrarea în societatea australiană. Destul de taciturni, îşi deschid foarte greu sufletul în faţa omului alb care le-a pricinuit foarte multe necazuri şi răutăţi pe parcursul timpului. Populaţia indigenă este estimată după ultimele recensămite la aproape o jumătate de milion, adică 2.7% din întrega populaţie australiană. La venirea europenilor aceştia vorbeau peste 250 de limbi şi peste 500 de dialecte, în prezent acestea fiind reduse la doar 15 limbi. Majoritatea vorbesc limba engleză presărată cu cuvinte din limbile indigene, dezvoltând astfel o limbă denumită engleza aborigenă australiană. Cultura acestora este foarte interesantă. În artele plastice excelează printr-un gen de pictură format din linii şi puncte foarte apreciat de iubitorii de frumos. Necunoscând scrierea alfabetică au transmis literatură (in special legende) prin tradiţie orală sau prin pictograme. Muzica este de asemenea un mod de manifestare artistică a aborigenilor. Folosesc cu precădere un instrument de suflat denumit didgeridoo, elemente de percuţie combinate cu sunete cântate vocal. Desigur că mai sunt şi în prezent fricţiuni şi neînţelegeri între această grupare dezavantajată şi restul poporului australian, dar printr-o politică reconciliantă se ajunge deseori la un numitor comun atât de necesar pentru creearea unui echilibru şi o integrare cât mai „lină” a acestora în structurile naţiunii australiene moderne.

Nu pot să închei fără a evidenţia aportul românilor la societatea multiculturală australiană. Statisticile recente estimează că în această ţară trăiesc peste 20 de mii etnici de origine română. Primii emigranţi au sosit pe la începutul secolului XX, apoi o grupare mai omogenă a fost remarcată în anii care au urmat celui de al doilea război mondial. După căderea comunismului foarte mulţi intelectuali şi profesionişti au fost admişi să se stabilească aici pe criterii de cerinţe şi selecţie profesională. Dar despre aceaştia vom vorbi mai detaliat într-un articol viitor. Să ne citim de bine! Hooroo!

George ROCA
Sydney, Australia
21 noiembrie 2010

Posted in Uncategorized | Leave a comment